luni, 24 mai 2010

Imagini...


Frica...

           Despre frică s-au scris foarte multe lucrări şi s-au spus foarte multe lucruri de-a lungul timpului. Este impresionant câte frici a avut omenirea, astfel explicându-se şi istoricul fricii. 

  O carte interesantă despre acest subiect este "Frica în Occident (secolele XIV-XVIII) O cetate asediată" scrisă de Jean Delumeau. 
  Este o carte în două volume apărută în anul 1978, tradusă în româneşte de Modest Morariu, prin care autorul doreşte să arate faptul că cel mai aprig duşman al omului medieval a fost FRICA, insecuritatea medievală şi colectivă. Evocă cu ajutorul exemplelor rolul modelator al fricii asupra comportamentului colectivităţii umane. 
 Consideră frica un fenomen firesc. “...frica rămâne o componentă majoră a experienţei umane, în ciuda eforturilor de-a o depăşi.”, “Ea există în noi înşine...Ne însoţeşte de-a lungul întregii noastre vieţi.”(pag. 18)
Autorul defineşte frica, face o clasificare şi în acelaşi timp o distincţie între frică şi angoasă, dar nu înainte de a explica structura cărţii sale.
“...am grupat elementele anchetei mele până la stadiul în care se află astăzi, în două ansambluri: a) Fricile celor mulţi; b) Cultura diriguitoare şi frica- fiecare corespunzând celor două nivele de investigare definite mai sus. Subtitlul volumului, O cetate asediată, se referă mai cu seamă la cel de-al doilea dintre aceste nivele, deşi adevărul este că pentru a avea acces la el era necesar să-l fi explorat în prealabil pe cel dintâi.”( pag. 44)
“Itinerariul acestei lucrări în două volume va relua sub forma unei transpuneri drumul meu personal: primele spaime, eforturile anevoioase de a mă deprinde cu frica, meditaţiile eschatologice din epoca adolescenţei şi, în cele din urmă, o răbdătoare căutare a seninătăţii  şi a bucuriei în acceptare.” (pag. 49) 

Începând din antichitate şi până în Evul Mediu, fricile existente în lume au fost diverse, iar obiectele fricii de asemenea (începând de la fenomene, continuând cu oameni, animale şi nu în ultimul rând teama de sine şi de Satan). 
Frica a fost mereu omniprezentă, nimeni nu putea scăpa de ea: frica de mare şi de tot ce aparţine mării (monştri marini, animale marine), frica de necunoscut, de depărtare, de tot ceea ce este nou, teama de vecini, teama de strigoi, frica de moarte, frica de ciumă, de alte epidemii şi războaie, frica de noi taxe şi impozite, frica de venirea sfârşitului lumii, frica de femeie, frica de evrei, de turci, de păgâni, de eretici, frica de marele Sultan, frica de vrăjitorie şi multe alte frici. 
Oamenii au încercat să redea frica în literatură, pictură, sculptură sau alte forme. Cea mai impresionantă redare cred că este pictura lui Hieronymus Bosch. ( ex. cele două imagini de mai jos: "Ispitirea Sf. Anton" şi "Grădina desfătărilor")
Ceea ce ni se pare interesant este faptul că multe din fricile existente în trecut nu au dispărut, ci reies la suprafaţă din timp în timp, sub aceleaşi forme sau sub alte forme, dar la fel de influente. De aceea apare o întrebare: la ce stadiu de dezvoltare am ajuns dacă nu putem trece de unele frici, sau întrucât ne întoarcem la o serie de practici antice, medievale pentru a ne vindeca?

               

* "Frica în Occident (secolele XIV- XVIII) O cetate asediată" de Jean Delumeau, Editura Meridiane, Bucureşti, 1986, volumele I-II.

duminică, 4 aprilie 2010

HRISTOS A ÎNVIAT!

Fie ca Sfintele Sărbători Pascale să vă inunde sufletul de pace şi credinţă, să vă umple casa de lumină şi să vă aducă mai aproape de cei dragi vouă. 
HRISTOS A ÎNVIAT!