Starea noastră de spirit nu este întotdeauna foarte bună. Uneori suntem trişti, alteori suntem veseli trecând uşor de la o stare la alta, fără să înţelegem de multe ori ce se petrece cu noi înşine. La ora de franceză am ascultat o poveste. Poate am trecut de mult de vârsta poveştilor, dar mereu sunt încântătoare dacă încă mai păstrezi în tine o parte din copilul de altă dată. Povestea spunea cam aşa:
Ca în fiecare dimineaţă Ioana soseşte la grădiniţă, dar în această zi ea poartă cu sine o mare tristeţe, supărare. O supărare mai grea decât un ghiozdan de şcolar mare pus pe umerii unui copil mic, o supărare care apasa inima bietei fetiţe. Când este timpul de joacă, copila refuză orice chemare. Pleaca capul în pământ şi îşi priveşte picioarele. Prietenii o îndeamnă la joacă, dar fetiţa se retrage în colţul ei.
Nici la ora de poveşti nu este dispusă să fie atentă. Educatoarea observă că în acea dimineaţă fetiţa avea nevoie de a fi mângâiată, alintată de cei din jurul ei.
În pauze nu râde, nu aleargă, nu se joacă cu nimeni. Cea mai bună prietenă încearcă să o consoleze ,dar nu reuşeşte.
Când soseşte ora de somn, Ioana nu mai poate păstra în inimă necazul cel atât de greu. Ea pune capul pe poala educatoarei şi începe să plângă. Doamna înţelege şi o pune să-i povestească ce i s-a întâmplat. Ioana povesteşte, dar încet ca un mare secret. Educatoarea nu spune nimic, ascultă şi surâde din când în când. Când Ioana a terminat de povestit, doamna se îndreaptă către biroul său şi scoate din sertar un balon. Ea îl umflă şi-i zice fetiţei că toată supărarea, necazul ei se află acum în balon. Mai apoi deschide fereastra clasei şi întinde Ioanei balonul, întrebând-o dacă vrea ea să-i dea drumul balonului să zboare. Fetiţa ia balonul şi îl lasă să zboare pe fereastră, privindu-l cum se îndepărtează treptat ajungând atât de departe încât seamănă cu un nor.
Dintr-o dată Ioana se simte liberă, simţindu-se mai bine ca niciodată. Supărarea ei a zburat. Astfel, în următoarele recreaţii fetiţa se poate juca în voie cu Teo, prietena ce a încercat să o aline. Amândouă erau mulţumite că Ioana nu mai era tristă.
Ce frumos ar fi ca atunci când avem un necaz să putem proceda precum această fetiţă. Să lăsăm necazul/supărarea să zboare închis/ă într-un balon şi să ne simţim eliberaţi de tot. Să fim mereu veseli şi nimic să nu ne umbrească fericirea.
