Rădăuţi...imagini...

Imagini...

Frica...

           Despre frică s-au scris foarte multe lucrări şi s-au spus foarte multe lucruri de-a lungul timpului. Este impresionant câte frici a avut omenirea, astfel explicându-se şi istoricul fricii. 

  O carte interesantă despre acest subiect este "Frica în Occident (secolele XIV-XVIII) O cetate asediată" scrisă de Jean Delumeau. 

  Este o carte în două volume apărută în anul 1978, tradusă în româneşte de Modest Morariu, prin care autorul doreşte să arate faptul că cel mai aprig duşman al omului medieval a fost FRICA, insecuritatea medievală şi colectivă. Evocă cu ajutorul exemplelor rolul modelator al fricii asupra comportamentului colectivităţii umane. 

 Consideră frica un fenomen firesc. “...frica rămâne o componentă majoră a experienţei umane, în ciuda eforturilor de-a o depăşi.”, “Ea există în noi înşine...Ne însoţeşte de-a lungul întregii noastre vieţi.”(pag. 18)

Autorul defineşte frica, face o clasificare şi în acelaşi timp o distincţie între frică şi angoasă, dar nu înainte de a explica structura cărţii sale.

“...am grupat elementele anchetei mele până la stadiul în care se află astăzi, în două ansambluri: a) Fricile celor mulţi; b) Cultura diriguitoare şi frica- fiecare corespunzând celor două nivele de investigare definite mai sus. Subtitlul volumului, O cetate asediată, se referă mai cu seamă la cel de-al doilea dintre aceste nivele, deşi adevărul este că pentru a avea acces la el era necesar să-l fi explorat în prealabil pe cel dintâi.”( pag. 44)

“Itinerariul acestei lucrări în două volume va relua sub forma unei transpuneri drumul meu personal: primele spaime, eforturile anevoioase de a mă deprinde cu frica, meditaţiile eschatologice din epoca adolescenţei şi, în cele din urmă, o răbdătoare căutare a seninătăţii  şi a bucuriei în acceptare.” (pag. 49) 

Începând din antichitate şi până în Evul Mediu, fricile existente în lume au fost diverse, iar obiectele fricii de asemenea (începând de la fenomene, continuând cu oameni, animale şi nu în ultimul rând teama de sine şi de Satan). 

Frica a fost mereu omniprezentă, nimeni nu putea scăpa de ea: frica de mare şi de tot ce aparţine mării (monştri marini, animale marine), frica de necunoscut, de depărtare, de tot ceea ce este nou, teama de vecini, teama de strigoi, frica de moarte, frica de ciumă, de alte epidemii şi războaie, frica de noi taxe şi impozite, frica de venirea sfârşitului lumii, frica de femeie, frica de evrei, de turci, de păgâni, de eretici, frica de marele Sultan, frica de vrăjitorie şi multe alte frici. 

Oamenii au încercat să redea frica în literatură, pictură, sculptură sau alte forme. Cea mai impresionantă redare cred că este pictura lui Hieronymus Bosch. ( ex. cele două imagini de mai jos: "Ispitirea Sf. Anton" şi "Grădina desfătărilor")

Ceea ce ni se pare interesant este faptul că multe din fricile existente în trecut nu au dispărut, ci reies la suprafaţă din timp în timp, sub aceleaşi forme sau sub alte forme, dar la fel de influente. De aceea apare o întrebare: la ce stadiu de dezvoltare am ajuns dacă nu putem trece de unele frici, sau întrucât ne întoarcem la o serie de practici antice, medievale pentru a ne vindeca?

               

* "Frica în Occident (secolele XIV- XVIII) O cetate asediată" de Jean Delumeau, Editura Meridiane, Bucureşti, 1986, volumele I-II.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Fie ca Sfintele Sărbători Pascale să vă inunde sufletul de pace şi credinţă, să vă umple casa de lumină şi să vă aducă mai aproape de cei dragi vouă. 
HRISTOS A ÎNVIAT!

Fii cu ochii în patru... întâmplări ...

Săptămâna Mare.

Când crezi că nu mai poţi vedea nimic nou pe un drum pe care circuli mereu şi totul e monoton, iată că te înşeli. Viaţa, drumul, ziua şi ora sunt imprevizibile.

Trebuie să fii mereu cu ochii în patru pentru că nu ştii ce ţi se poate întâmpla sau pe unde te vor purta picioarele. Sunt oameni de tot felul. Am întâlnit în drumurile mele săptămânale şi bătrânei cu o cultură vastă, oameni cu care poţi sta de vorbă, împărtăşi noi experienţe, dar şi altfel de oameni care mai au multe de învăţat, deşi au ajuns la o vârstă.

Luni am avut plăcerea de a asculta povestea unui bătrânel de 70 şi ceva de ani şi de a purta o discuţie mai deosebită. M-a surprins faptul că ştia foarte multe poezii şi nu se încurca nici măcar la un vers.De istorie şi alte poveşti nici nu mai zic. Mirarea mea a fost filosofia lui despre religie şi Dumnezeu.

După o experienţă religioasă vastă (cunoscând pe parcurs mai multe credinţe religioase - de la creştinism la islamism, provenind din familie de preoţi), omul a ajuns să nu mai creadă în nimic. Totuşi singura lui credinţă şi pasiune a rămas Eminescu cu tot ce ţine de el: poezii, viaţa şi diverse controverse despre viaţa lui, fiind la curent cu tot ce se mai publică despre el sau se presupune ca s-ar mai afla. Se putea observa în ochii lui o licărire şi o mulţumire că cineva îl ascultă şi că poate împărtăşi din experienţa sa de-o viaţă. Chiar te puteai teme să nu te faci de râs, mai ales când te gândeşti că tu încă eşti în învăţământ, eşti în temă cum s-ar spune şi ar trebui să ştii o groază de lucruri şi totuşi nu prea ştii (mai ales poezii).

Marţi- o altă poveste.Către seară când drumul spre casă nu este aşa aglomerat, m-am pornit şi eu cu busul spre casă.Zi liniştită, clopotele băteau chemându-ne pe toţi la biserică să mai uităm de cele lumeşti.Pe drum totul bine şi frumos până când la oprirea într-o staţie "un domn călător" (care plătise bilet pâna la Rădăuţi) se grăbi să coboare - pe lângă alte două doamne care se întorceau de la servici.

Numai bine pornim că se iscă panică în bus. Nişte femei începură să strige domnului şofer să oprească. Nedumerit opreşte, iar femeile strigă că a fugit hoţu'. Două doamne mai curajoase fugiră după hoţ, care furase portofelul( cu toate actele, card, bani)unei tinere fete însărcinate din bus. Desigur că au fost anunţate organele de poliţie, care s-au deplasat cât s-a putut de repede la locul faptei. Cum nu se putea de altfel, călătorii s-au adunat în jurul lor pentru a da declaraţii, dar şi pentru a-l dojeni pe făptuitor (în special femeile mai în vârstă care mai să-l bată pentru această faptă tocmai în Săptămâna Mare) Alături de ei domnul şofer a fost luat şi el să dea declaraţii şi să semneze o groază de hârtii. Aceste lucruri au durat peste o oră, timp în care noi ceilalţi călători am aşteptat sosirea şoferului pentru a ajunge la destinaţie. Cum acest lucru nu se mai putea întâmpla (şoferul fiind nevoit să aştepte sosirea celor de la criminalistică)ne-am primit banii înapoi şi am fost nevoiţi să ne descurcăm să ajungem acasă cu ce puteam şi noi. Portofelul a fost găsit aruncat în spatele unui frigider de sucuri de la un bar din apropierea staţiei cu tot ce era în el, hoţul nemaiavând timp să-l studieze).Până la urmă finalul "spectacolului" nu l-am aflat, dar am reuşit să ajungem acasă cu "ia-mă nene". 

Omul nu e niciodată ce pare. Dacă unii pasageri au sărit în ajutorul fetei, alţii au făcut scandal că întârzie la servici, alţii nu au făcut nimic, nevrând să păţească ceva, iar alţii au tot discutat despre ce trebuiau să facă cei care au văzut cum proceda domnul hoţ şi nu au făcut.

Privitor la domnul hoţ, Dumnezeu îl va pedepsi, dar până atunci poliţia română se va ocupa de el, care se pare că ar mai fi avut ceva la activ.

Astăzi e miercuri. Oare la ce să mă aştept?

De 8 MARTIE ... flori de tot felul